În înţelesul cel mai
larg, educaţia este un proces care începe în momentul în care individul se
naşte şi se sfârşeşte o dată cu viaţa.
Familia constituie
poarta prin care copilul îşi face apariţia în viaţa umană şi în cadrul căreia
îşi formează personalitatea. Prima instanţă educativă o constituie mediul
familial . În acest mediu, copilul face primii paşi pe drumul integrării
sociale. Un impact esenţial asupra
procesului socializării copilului îl constituie grădiniţa , care contribuie la
procesul construirii personalităţii copilului într-una din etapele de vârstă
cele mai maleabile şi cele mai vulnerabile. Manifestându-se ca o acţiune
unitară, educaţia îşi îndeplineşte dezideratele prin strânsa legătură dintre
familie şi mediul educaţional, respectiv, grădiniţă. În acest context,
educatoarea găseşte permanent ocazii de a comunica cu părinţii. Una dintre
acestea, o constituie acest seminar şi dezbatere care transmite un lucru
minunat, şi anume, acela că iubirea, motivarea părinţilor şi gândirea pozitivă
sunt factorii cruciali în creşterea copiilor buni.
Am întrebat părinţii
ce ar dori să schimbe în viaţa dumnealor dacă ar fi să o ia de la capăt.
Majoritatea a răspuns că ar fi optat pentru un serviciu mai bun , deoarece
stabilitatea financiară ar fi adus beneficii pe toate planurile. Ca temă de
reflexie le-am precizat apoi că la o întâlnire cu bunicii, nici unul dintre
aceştia nu a spus că regretă cariera ci, că ar dori să petreacă mai mult timp
cu familia,să meargă în mai multe călătorii împreună şi să fie mai înţelegători
cu copiii.
Pentru copilul
preşcolar, părinţii reprezintă modelul pe care ei îl vor urma în viaţă. Atâta
timp cât capacitatea de a gândi abstract încă nu este dezvoltată la preşcolar,
copilul are nevoie să înveţe din exemple concrete. Pentru copii, o fundaţie
solidă presupune o bază morală solidă. Căminul este locul unde se toarnă
temelia înaltelor valori morale. Una din cele mai bune ocazii pentru
deprinderea valorilor morale şi a răspunderii constă în aplicarea lor zilnică
acasă. Mii de lucruri trebuie făcute zilnic.
Am întrebat preşcolarii cum îşi
petrec timpul liber acasă şi cele mai frecvente răspunsuri au fost:” Ne uităm
la desene animate şi ne jucăm la calculator sau televizor”. Când au fost
întrebaţi dacă ascultă poveşti acasă, am aflat că „Doar bunicii ne mai spun
poveşti”. Un copil chiar a specificat : “Mama niciodată nu ne spune poveşti”. Am
întrebat apoi copiii de unde îşi dau ei seama că părinţii îi iubesc. Aceştia au
spus că ştiu deoarece:” Ne cumpără dulciuri şi jucării multe ” Un singur copil
a zis că-şi dă seama de dragostea părintească datorită îmbrăţişărilor.
Toţi părinţii îşi iubesc copiii,
dar nu le spun acest lucru, din păcate nu le arată niciodată dragostea ce le-o
poartă. Copiii au nevoie de afecţiunea noastră, de săruturile, de îmbrăţişările
noastre, de a le spune cât de mult îi iubim.
Iubirea poate face ceea ce nimic nu poate face, doar prin dragoste putem
deveni învingători.
În ultima vreme, timpul parcă se
contractă, şi în marea grabă în care trăim , ne găsim timp pentru toate, mai
puţin pentru a vorbi cu copiii noştri. Din dorinţa de a oferi copiilor o viaţă
mai bună, încercăm să le oferim de toate. Ne umplem casele de jucării, de
cărţi, televizoare, calculatoare, şi totuşi simţim că ceva din educaţia
copiilor noştri ne lipseşte şi nu ştim ce. Ei bine, ne lipseşte comunicarea, ne
lipseşte răbdarea de a sta de vorbă cu copilul nostru când vine de la grădiniţă,
ne lipseşte răbdarea de a-l lăsa să ducă la bun sfârşit un lucru, chiar dacă
aceasta înseamnă mai multe încercări.
